4 zile si 3 eternitati

Patru zile departe de cotidian... bizar de frumos.

Cerul albastru fara cea mai mica pata, un cer care nu ingaduie ochilor sa priveasca in alta parte. Am o slabiciune pentru cerul albastru. Uiti totul cata vreme soarele straluceste astfel.

Am simtit viata la alte dimensiuni,

mi-am intarit convingerea ca vreau (si) o casa la munte, cu perete de sticla, cu zgomot continuu, monoton si bland produs de curgerea raului din fata casei, de fosnetul frunzelor miscate de vant, cu mult verde, cu pian, cu flori... cu ciripit, cu freamat de codru... cu vise si pace.

Tare-i bine fara tensiuni. Parca mi-as fi luat creierul si l-as fi pus la loc, parca mi-as fi oprit sufletul din zbatere continua. E ca pacea unei linisti bruste intr-o gara. E ca o masina de taiat lemne care se opreste. La altidudinea asta am stat in cele 3 eternitati, unde am realizat ca...

... trebuie sa cautam razele argintii in FIECARE nor intunecat, ca "viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara de viata. caci viata si tacand foloseste, iar cuvantul si strigand supara!", ca traim intr-o lume frumoasa pe care ne straduim sa o uratim in zadar... 

(si totusi nu am uitat...ca...

Candva, intre inima si cap mi-am pus mana pe inima, si-am jurat ca nu voi pleca niciodata... ma intreb ce-as fi spus daca mi-as fi asezat mana la cap?)