Nu exista pustiu, ci doar neputinta noastra de a umple golul in care traim.

Unde-i septembrie?!

M-am trezit intr-o dimineata si m-am lovit de aerul rece de octombrie...

Octombrie?!?

Si ma intreb: cand a trecut septembrie? Si eu... unde eram?

In dimineata asta realizez ca m-am lasat complet in voia timpului. Am uitat de septembrie. Am uitat de iubire, am uitat de mine. Ador septembrele. Il vreau inapoi. Sa-mi bata soarele in geam, sa-i simt racoarea pe buze. Sa ma bucur de culori,de fosnet.

Cineva sa aduca septembrie inapoi.

Ma ridic din pat, ma dezmeticesc . Nu, nu e octombrie, suntem inca in septembrie. Pot sa visez printre frunze. Deschid geamul. Miroase a ploaie. Cateva vrabii fac galagie pe-o crenguta. Doua fetite cu cate un ghiozdan mai mare decat ele fug printr-o strada ingusta printre blocuri. Un tata isi duce grabit copilul la grdinita. Se aud rasete pe scara. Un baiat isi scoate masina din garaj, vorbeste la telefon, tipa, gesticuleaza. Un grup de tineri s-a oprit la tigara in spatele blocului.

Si soarele... timid sta rusinat dupa un nor cret. Inca se mai ved urme de luna. E o ceata alba coborata dintr-un cer gri.

Imi suna telefonul. E alarma pentru biblioteca. :-?? Facultate, biblioteca...:-O

Ooo, nu! Suntem in octombrie!

Un octombrie rece, distant... cu un orizont indiferent. E frig. Picaturi de ploaie incep sa-mi bata in geam... Oamenii alearga grabiti cu umbrelele. Asteapta la semafor cu chipuri triste. Se izbesc nepasatori unii de ceilalti. Saptamana abia incepe iar pentru unii pare ca incepe calvarul monotoniei..

Azi toata lumea a uitat sa traiasca?

O sa mai fie septembrie... cu siguranta.