Tot mi se spune ca vreau perfectiunea. Refuz sa (va) cred. Vreau doar sa fiu fericita. Conteaza mijloacele?
Duc un stil de viata "vagabond". Nu ma deranjeaza acest lucru de altfel. Cu cat sunt mai nomada, cu atat lucrul acesta imi place. Idealul meu domenste in picioare sau picioarele mele domnesc asupra idealului. Cine ar putea sa precizeze? Ochii mei privesc vag spatiile si scepticismul este insuficiient. Te intrebi cine poate sa faca fata intotdeauna. Imi place albastrul, vagul, lenea si muzica. Marea pe deasupra a toate, pentru ca e sinteza a tot ce iubesc. E albastrul, e vagul, nelamuritul, e lenes si muzical, e fluid si profund si violent si dulce, e indepartat si aproape, palpabil si insesizabil, te ineci in ea si traiesti in ea, te mangaie te iluzioneaza.
De unde insa luciditatea asta sinistra care ma trezeste in miez de noapte, in timpul unei petreceri, sau pur si simplu in tipul zilei. Sar dintr-o data pe alt plan, cu ochii cascati de spiama. Imi tin respiratia cu mainile crispate si macin tot negrul acela ca o otrava solida intre dinti. Atunci toata normalitatea mea dispare intr-o secunda si totul devine nesemnificativ. Ce gol si stupid pare totul atunci.
Urlu a pustiu la luna!
Maxima zilei: "Ceea ce stim e o picatura de apa, ceea ce ignoram e un ocean" – I. Newton
