Tăcerea ascunde o taină.

Am renunțat să ne mai atingem cu privirile... Ne-am rezumat la un zâmbet fad. Mi-am operat gandurile care ma duceau la tine. Si totusi... anestezia nu si-a facut efectul. Încă te mai văd în urma mea. Îți aud surâsul. Încă mă uit după tramvaie. Aud copii râzând... tu copile unde ești?

Te văd zilnic, iubirea ta surdă mă doare ... m-ai obișnuit numai cu zgomot iar acum... tacerea asta nebună mă zguduie. Mă privești din mers... îmi surâzi, mă cuprinzi cu privirea. Nu te mai știu... nu te mai cunosc... suflet de marmură...strălucești în întuneric... am încetat să te mai îndepărtez...

Acum vreau altă iarnă, alt februarie... alt început...

”Și dacă vii în zâmbetul de azi e c-ai murit în lacrima de aseară”...

și ... nu-i nimic... e încă vară!

Pe aici viața continuă idem și la fel

                                                                                                                                    25.04

Ia o pauză de la monolog... nu mă cunoști, nu știi nimic despre mine și vrei să dai impresia că stii totul. "Orgoliu, aroganță, superioritate, indiferență" sunt doar umbre de caracter, nimic nu e viu.

Amorul propriu, orgoliul au fost și vor constitui fondul personalității mele. Acest defect asociat unei excesive sensibilități, poate să mă facă nefericită. Nu e nimic de făcut. Nimic de zis.

Știi, eu sunt omul care vede semne de întrebare pretutindeni. De aceea nu înțelegi de ce nu alerg spre tine. Vreau să fiu convinsă că nu-i doar un vant care scutură cireșul săptamîna trecută.

Așa sunt eu. Sunt depresivă și sucită. Vreau luna ca domnul Camus. Toată viața am vrut luna pe chestiunea aceasta și din cauza aceasta n-am avut nici pămîntul. Și dacă voi continua să vreau luna n-am să am nimic(știu). Din cauza asta simt in mine dorința de a mă ghemui într-un colț și a-mi rumega singuratatea fără ... adieri de vânt.

Și încă ceva: (referitor la "slăbiciune")

Totul nu e că te pierzi, ci că nu te mai regăsești.