sâmbătă, 27 februarie 2010

In amintirea unui Maine...cand Azi va fi un Ieri indepartat...

24 Februarie


Mai sunt 2 ore si arunc in trcut inca un an...

....................................................

Intinsa pe pat am contemplat lumina obscura imprastiata in toata camera si cea albastru inchis a ferestrei. Impresie de confortabil, de pace. Si pe loc m-a napustit absurda tentatie de a retine ceva. Poate timpul. Sa-l retin nu pentru ca acest moment era in mod special demn de a fi retinut, ci printr-un impuls subit de furie, de violenta contra neputintei in care ma gasesc in fata acestei continue curgeri a vietii mele. Neputiinta mea fata de mine insumi, in fata a tot ce fac si tot ce ma inconjoara, in fata fiecarui minut din viata mea, care mi se impune venind din afara, independent de mine.


Vreau sa ratacesc pe strazi galagioase, singura printre trecatori indiferenti. Vreau sa calatoresc, sa descopar lumea. Vreau tutul, azi, aici si acum.De ce ? Ma-ntreb intruna de ce ?

De ceva timp sunt in asteptarea unei intamplari a unei intorsaturi in viata mea. E o simpla aprehensiune ? E numai o dorinta de ceva nou?


Maine o sa ma tratez cu umor... Merit.

In continuare... vreau viteza si dragoste!



duminică, 14 februarie 2010

de-pra-va-rea gandurilor

suntem niste fiinte zamislite dintr-un aluat pasiv si asistam neputinciosi la ce ni se intampla

Sunt un om lenes, incapabil de munca si sacrificii, risipit in fragmente si sugestii.
N-am fost niciodata la inaltimea tristetilor mele. Sa simti ca ai atatea de spus si sa nu-ti mucegaiesti instinctele si pofta de creatie. Sa stai sa vegetezi. Sa-ti rumegi gandurile. Sa ajungi sa pierzi pana si memoria suferintei tale.
Si ma intreb : cand se va intoarce calmul si linistea in CONFUZIA provocata de ... viata?

M-am inchis intr-o tacere sumbra, impenetrabila ca un repros.
As vrea sa fiu undeva departe, fara oameni, fara mari si fara mine. Doar un suflet gol. Unul, fara altul. Desprinsa de nebunia realitatii, aruncata intr-un vid amorf. Atat.
Sunt sub presiunea unei tistete nebune a momentului. Depravarea gandurilor ma macina.
Punct. cu mine.

vineri, 12 februarie 2010

cuvinte tocite



cuvinte legate intr-un nod de juramant
s-au destramat usor, ca intr-un vis, plapand
s-au scurs printre iluzii tocite
si si-au facut casa intr-un colt de gand,
aievea adaugand cate un vechi cuvant.
au scrijelit jertifire, au ridicat gandul in slavi
au cautat nemurirea, si au pierit rumegand metanii.

cu fiecare litera adaugi putin cate putin venin
cu fiecare sunet rasare un nou chin.

opreste-te din cuvantat!
jerfirea e aievea,
totul e pacat.

joi, 11 februarie 2010

Pe cine sa dam vina?



Sa dam vina pe soare ca ne-a luminat prea tare viata. Sa fie din cauza vremii, prea era cald in perioada aia? Sa dam vina pe norii ce-si plangeau dorul deasupra noastra. Sa spuneam ca e din cauza ghioceilor ce au inflorit prea devreme, si tot prea devreme mi i-ai daruit. E oare din cauza plicurilor cu raffaello ce mi le lasai zilnic la portar? Hai sa dam vina pe etajul 13, ne-a purtat ghinion. La fel si luna ce patrundea cu indrazneala intre noi.


Sa fie din cauza ca radeai la nesfarsit? Si totusi, sa dam vina pe poezia noastra, prea intensa, prea devreme…prea… fals totul. Sa fie din cauza nebuniei lui noiembrie? A serilor senine, sau poate a diminetilor in care ne trezeam cu zorii zilei pe buze? Putem da vina pe destin, pe tine, pe mine…pe ea. Pe iubirea pe care mi-o purtai, pe orgoliul ce triumfa in mine.


Hai sa spunem ca nu e nimeni vinovat, nu soarele ce ne lumina, nu vremea ce ne incalzea, nici norii ce plangeau cu lacrimi de fericire, nu e vina ghioceilor plapanzi, si nici a bomboanelor mele preferate, nu, nu etajul 13 e de vina,nu luna indrazneata, nu rasul tau copilaresc si nici poezia noastra, nu noiembrie e vinovat, nu destinul, nu serile senine si nici diminetile pline, nu tu, nu eu, nici ea,iubirea…poate nici orgoliul.

Doar amintirea…ei. A unei posibile… iubiri.


Acum, ca te-am lamurit, ma poti privi pe strada fara sa tresari. Nu ma mai cauta.

O sa fie bine. :)


miercuri, 3 februarie 2010

Sesiune...cand te duci?


Incep sa vad partea comica a examenelor. Joci un rol si te asiguri ca e foarte interesant sa joci un rol. Asta ma amuza formidabil. E foarte interesant sa pui pe hartie ideile altuia ca si cum ar fi ale tale. De altfel nu inseli pe nimeni caci toata lumea stie ca nu sunt ideile tale. Si daca din intamplare intercalezi ceva de la tine asta n-are nici o importanta. Nimeni nu va crede ca acel ceva iti apartine.

Pana si in sesiune...totul este relativ.