sâmbătă, 30 ianuarie 2010

vineri, 15 ianuarie 2010

Cui ii este dor de Eminescu...?



... sa-l citeasca ...
Astazi se implinesc 160 de ani de la nasterea poetului nostru, numit: ”luceafarul poeziei romanesti”. Eminescu, un nume indeparatat care, traieste in sufletul nostru prin poeziile sale, prin creativitatea sa, prin geniul sau, prin mirosul ganditor al teiului, prin albastru florilor, prin tristetea plopilor fara sot, prin adierea codrului, prin nemarginirea lacului, prin stralucirea luceafarului... prin tot ce tine de visul eminescian. Iubirea mai presus de orice. Durerea si suferinta, bucuria si extazul, flacara si intuneric, visare si realiate, moarte si nemurire...
Ne regasim in versurile sale, suntem totuna cu ele. Eminescu... este trairea. Este puternic inradacinat in constiinta noastra, a romanilor. Si poate cel mai mare elogiu pe care i l-am putea aduce este sa-l pastram viu in sufletele noastre, sa ne imbatam din poezia sa, din simtirea sa.
La multi ani, luceafar bland!
Iti multumim pentru lumina!

“Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul”.

“A astepta sa culegi altceva dintr-un pamant decat ceea ce a fost semanat in el ar fi copilarie”.

“Totul e marginit, durerea nu...”

“Lumina nu se aprinde decat pentru cei ce vad, nu pentru orbi.”


“Oamenii se impart in doua: unii care cauta si nu gasesc, altii care gasesc si nu-s multumiti”.

”Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi imagini”.

”A aştepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el, ar fi copilărie”.

”Antitezele sunt viaţa”.

“Dar ce rade lumea? Ce rade si spune?
... Femeia nu este ce crezi tu, nebune.
Fata ei e-o masca ce-ascunde-un infern
Si inima-i este blestemul etern,

Buza ei e dulce, insa-i de venin,
Ochiu-i te omoara, cand e mai senin.

Si-apoi ce-i amorul? Visu-i si parere,
Haina stralucita pusa pe durere".

”Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece”.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010


Am strans atatea intrebari, am adunat dorinte, te-am vazut in fiecare barbat, mi-am imaginat ca ma duci la scoala, te asteptam iluzoriu in fiecare an de Craciun, ti-am scris de mii de ori pe paginile gandurilor mele, te-am cautat in fiecare gest, in fiecare privire. Iti vorbeam, iti ceream sfaturi cu ochii catre cer.
Mi-am dorit sa fii alaturi de mine cand m-am inscris la scoala, as fi vrut sa dansam, sa alergam impreuna, aveam atata nevoie de tine cand asteptam sa intru la dentist, visam ca vii, ca ma chemi, ca ma imbratisezi, ca-ti ceri iertare ca ai plecat. Visam...
Cand eram inca copil dorinta mea era sa ne plimbam de mana, tu sa ma faci sa rad si eu sa ma uit cu stima la tine. Doar atat.
Imi imaginam cum ar fi sa te prezint invatatoarei, cum ma ajuti la teme, cum o faci pe mama fericita, cum ar fi sa stam toti la masa de Pasti, sa-mi spui la multi ani, sa vii de 8 martie cu flori acasa, sa ma "aperi" de intuneric, sa-mi stergi larimile, sa-mi cumperi papusi, sa ma inveti sa merg pe bicicleta.
Adunam zilnic dorinte pe care cu timpul le-am ingropat, dar nu le-am uitat niciodata.
Prima zi de scoala, ultima de liceu, primul bal la facultate, prima prezentare... cat mi-as fi dorit sa te vad prin multime, as fi inteles doar din zambet ca esti mandru de mine. Dar... priviri straine, zambete, aplauze reci...tu nu erai
Ma intreb zilnic:oare cum ar fi fost viata mea daca nu erai luat in ceruri atat de devreme?
Oare cum te simti cand pronunti cuvantul "TATA", iar el... iti raspunde cu un zambet?

Si astazi, din nou...mai adaug o felicitare in plic si-o trimit pe un nor: La Multi Ani!

Daca exista un centru de tristete al lumii, probabil ca el e, azi, in raftul de sus plin cu felicitari!